Tu eşti zilele astea la Sibiu - în sfârşit totuşi mă gândesc cu bunătate la acest petec de pământ. Acolo ne-am văzut, acolo m-ai cunoscut, acolo am început a Te iubi. Acolo... acolo... Îţi mulţumesc că te-ai gândit să-mi aduci puţin pământ sfânt.


tu-eşti-zilele-astea-sibiu-în-sfârşit-totuşi-mă-gândesc-cu-bunătate-acest-petec-de-pământ-acolo-ne-am-văzut-acolo-m-ai-cunoscut-acolo
veturia gogaeştizileleasteasibiuînsfârşittotuşigândesccubunătateacestpetecdepământacoloneamvăzutacolomaicunoscutamînceputteiubiacoloacoloÎţimulţumescteaigânditsămiaducipuţinpământsfânttu eştieşti zilelezilele asteaastea lala sibiusibiuîn sfârşitsfârşit totuşitotuşi mămă gândescgândesc cucu bunătatebunătate lala acestacest petecpetec dede pământacolo amam începutte iubiacolo acoloacolo ÎţiÎţi mulţumescmulţumesc căaduci puţinpuţin pământpământ sfânttu eşti zileleeşti zilele asteazilele astea laastea la sibiula sibiuîn sfârşitîn sfârşit totuşisfârşit totuşi mătotuşi mă gândescmă gândesc cugândesc cu bunătatecu bunătate labunătate la acestla acest petecacest petec depetec de pământacolo am începutînceput a tea te iubiacolo acolo Îţiacolo Îţi mulţumescÎţi mulţumesc căaduci puţin pământpuţin pământ sfânt

Să nu te uiţi spre pământ, ci, dimpotrivă, ridică totdeauna ochii spre cer: de acolo vin mângâierile pentru cei slabi, acolo e bogăţia celor săraci, acolo e înfricoşarea bogatului.Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!În interior e marea aventură, Ne spune învăţatul Cernegură, Pe Don Julian l-aţi cunoscut la gară, Plecam în capitala Sareamară. Toţi călători se întorc din sud, Unii fără vedere, altu-i surd, Malarie, maltoză, luteină, Cum să mai uit pieliţa ta cea fină, şi totuşi să privim în interior, acolo este-o baltă cu mohor, acolo se ascund faptele toate, acolo nu există jumătate, acolo poate fi şi Dumnezeu, acolo este cel mai greu. Şi nu spunem nimic, tăcem ca peştii, Adună-ţi diavolii, omoară-i sau mai creşte-i.A muri înseamnă să te duci acolo de unde ai venit. Ce este acolo? Trebuie să fie bine, dacă judecăm după fiinţele minunate care vin de acolo, copiii.Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.Poiana satului nostru, unde se întâmplau bucuriile şi tristeţile, mormântările, nunţile, petrecerile, sărbătorile... la Bascov. Pentru mine, locul ăla, uliţa aia, pământul satului au avut un rol relevant, pentru că acolo a fost prima mea scenă. De acolo mi-am luat seva, acolo am învăţat să trăiesc, să iubesc, să plâng, am învăţat să-mi fie milă, acolo m-am format, m-am structurat, am supravieţuit, acolo am fost actriţă prima oară.