Tălpile mele – atât de ferm înfipte în pământ!Aripile mele – atât de departe sus pe ceruri!Şi atât de multă suferinţăÎn inima sfâşiată între ele.


tălpile-mele-atât-de-ferm-înfipte-în-pământaripile-mele-atât-de-departe-sus-pe-ceruriŞi-atât-de-multă-suferinţăÎn-inima-sfâşiată
juan ramon jimeneztălpilemeleatâtdefermînfipteînpământaripiledepartesuspeceruriŞimultăsuferinţăÎninimasfâşiatăîntreeletălpile melemele –– atâtatât dede fermferm înfipteînfipte înmele –– atâtatât dede departedeparte sussus peatât dede multămultă suferinţăÎnsuferinţăÎn inimainima sfâşiatăsfâşiată întreîntre eletălpile mele –mele – atât– atât deatât de fermde ferm înfipteferm înfipte înmele – atât– atât deatât de departede departe susdeparte sus peatât de multăde multă suferinţăÎnmultă suferinţăÎn inimasuferinţăÎn inima sfâşiatăinima sfâşiată întresfâşiată între eletălpile mele – atâtmele – atât de– atât de fermatât de ferm înfiptede ferm înfipte înmele – atât de– atât de departeatât de departe susde departe sus peatât de multă suferinţăÎnde multă suferinţăÎn inimamultă suferinţăÎn inima sfâşiatăsuferinţăÎn inima sfâşiată întreinima sfâşiată între eletălpile mele – atât demele – atât de ferm– atât de ferm înfipteatât de ferm înfipte înmele – atât de departe– atât de departe susatât de departe sus peatât de multă suferinţăÎn inimade multă suferinţăÎn inima sfâşiatămultă suferinţăÎn inima sfâşiată întresuferinţăÎn inima sfâşiată între ele

Eu sunt om.Atât de obişnuit, de-ţi vine să râzi, –Râu cristalin între maluri năpădite de gunoaie,Veacurile-şi freamătă aripile peste mine.Înfrigurare şi groazăLaminez temerar în topitoriile mele,Ascultând vuietul vântului, bătaia motoarelorŞi respiraţia femeii iubite.Văd nori, pământ, hornuri, fiare şi oameni;Ating obiectele, adulmec mirosuri:Eu sunt atât de obişnuit, de-ţi vine să râzi.Şi ziua mea ca lotusul înfloreşte.Corpul meu este atât de impotant pentru mine... faţa mea, braţele mele, picioarele mele, mâinile mele... Folosesc orice pot pentru ele.În laudele mele, doamnă,Atât de sus te-am ridicat,C-ai ameţit de înălţime... Şi-atunci în braţe mi-ai picat.După ce am mers atât de departe în ispăşirea vinei mele de a fi, uneori chiar îmi pare că sunt.Ce perspectivă minunată şi uimitoare avem aici despre imensitatea splendidă a universului... Atât de mulţi Sori, atât de multe Pământuri... şi fiecare dintre ele înţesate cu atât de multe plante, arbori şi animale, împodobite cu atât de mulţi munţi şi atât de multe mări!... Şi cât de mult trebuie să ne crească uimirea şi admiraţia când luăm în considerare multitudinea prodigioasă de stele şi distanţa faţă de ele!Culcat pe pat de-a latul,Urmăresc razele lunii lăsând în grădină O urmă-atât de luminoasă, atât de rece, atât de fragilă;Un spaţiu aproape muzical se insinuează dincolo de perdele,Ca zăpada sclipind la marginea viselor mele.Îmi ridic capul şi pe cer, înaltul,Văd o lună plină şi frumoasă.Apoi, îmi cobor capul, pe pat culcat de-a latul,Şi încep să mă gândesc la tine, să mă visez acasă - - -O, Pământ natal! – şi dorul meu de casă!