Sistemul, lumea în care trăieşti şi care înaintează pe repede înainte, care gândeşte global, care uniformizează personalităţile, care nu pune preţ pe creativitate, ci pe pragmatism, te împiedică. Asta vine împotriva unui fel de a fi şi a unui fel de viaţă pe care poate mi l-aş dori, dar nu mi-l permit.


sistemul-lumea-în-care-trăieşti-şi-care-înaintează-pe-repede-înainte-care-gândeşte-global-care-uniformizează-personalităţile-care-nu-pune
răzvan mazilusistemullumeaîncaretrăieştişiînainteazăperepedeînaintegândeşteglobaluniformizeazăpersonalităţilenupunepreţcreativitatepragmatismteîmpiedicăastavineîmpotrivaunuifeldefiviaţăpoatemilaşdoridarmilpermitlumea înîn carecare trăieştitrăieşti şişi carecare înainteazăînaintează pepe repederepede înaintecare gândeştegândeşte globalcare uniformizeazăuniformizează personalităţilecare nunu punepune preţpreţ pepe creativitateci pepe pragmatismte împiedicăasta vinevine împotrivaîmpotriva unuiunui felfel defi şiunui felfel dede viaţăviaţă pepe carecare poatepoate midar nulumea în careîn care trăieşticare trăieşti şitrăieşti şi careşi care înainteazăcare înaintează peînaintează pe repedepe repede înaintecare gândeşte globalcare uniformizează personalităţilecare nu punenu pune preţpune preţ pepreţ pe creativitateci pe pragmatismasta vine împotrivavine împotriva unuiîmpotriva unui felunui fel dede a fia fi şişi a unuia unui felunui fel defel de viaţăde viaţă peviaţă pe carepe care poatecare poate mi

Dacă îi oferi unui om un adevăr care e împotriva instinctelor sale, îl va investiga cu atenţie, dar, cu excepţia cazului în care îi oferi dovezi convingătoare, va refuza să îl creadă. Pe de altă parte, dacă îi oferi ceva cu care instinctele sale se pot pune de acord, îl va accepta, chiar dacă nu are dovezi solide. Originea miturilor se poate explica în acest fel.Toată cunoaşterea care există în lume va muri la fel de repede cum vine la viaţă, cu excepţia cuvântului scris, care este un instrument mecanic.Sensul în care merge viitorul este cel în care se exercită libertatea omului. În măsura în care omul e liber, sfera viitorului apare asemenea unui şantier în care se exercită puterile noastre şi ne permit diverse opţiuni.Sensul nemuririi unui actor îl are şi acest transfer pe care îl prizezi automat pentru că de multe ori aud inflexiuni de voce a lui George Constantin sau a lui Ştefan Iordache, oameni care au inventat un fel de a fi, un alt fel de a face teatru, un alt fel de erou. George a spart stereotipiile, a inventat jigodia cu suflet, pe care nu numai o urăşti, ci de care ţi-e şi milă. El, Toma Caragiu, Gina Patrichi au inventat lucruri noi în teatru. Sunt oameni-şcoală.Nimeni nu e singur cu necazul lui - totdeauna mai există cineva care se gândeşte la el, care se bucură, care suferă la fel, şi aceasta ne dă putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preţ pe sărăcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens. Spiritualitatea este singura bogăţie care i se poate întâmpla unui om. Ea conţine toate celelalte bogăţii. Ea nu este împotriva nici unei alte bogăţii; ea este, pur şi simplu, împotriva oricărui fel de sărăcie. Pe de-o parte, oamenii respectă sărăcia, iar pe de altă parte, vă îndeamnă: