Singura persoană care rămăsese afară era un adolescent care stătea întins pe spate într-un strat de flori în faţa casei de la numărul 4.


singura-persoană-care-rămăsese-afară-era-un-adolescent-care-stătea-întins-pe-spate-într-un-strat-de-flori-în-faţa-casei-de-numărul-4
j.k. rowlingsingurapersoanăcarerămăseseafarăeraunadolescentstăteaîntinspespateîntrunstratdefloriînfaţacaseinumărul4singura persoanăpersoană carecare rămăseserămăsese afarăafară eraera unun adolescentadolescent carecare stăteastătea întinsîntins pepe spatestrat dede floriflori înîn faţafaţa caseicasei dede lala numărulnumărul 4singura persoană carepersoană care rămăsesecare rămăsese afarărămăsese afară eraafară era unera un adolescentun adolescent careadolescent care stăteacare stătea întinsstătea întins peîntins pe spatestrat de floride flori înflori în faţaîn faţa caseifaţa casei decasei de lade la numărulla numărul 4singura persoană care rămăsesepersoană care rămăsese afarăcare rămăsese afară erarămăsese afară era unafară era un adolescentera un adolescent careun adolescent care stăteaadolescent care stătea întinscare stătea întins pestătea întins pe spatestrat de flori înde flori în faţaflori în faţa caseiîn faţa casei defaţa casei de lacasei de la numărulde la numărul 4singura persoană care rămăsese afarăpersoană care rămăsese afară eracare rămăsese afară era unrămăsese afară era un adolescentafară era un adolescent careera un adolescent care stăteaun adolescent care stătea întinsadolescent care stătea întins pecare stătea întins pe spatestrat de flori în faţade flori în faţa caseiflori în faţa casei deîn faţa casei de lafaţa casei de la numărulcasei de la numărul 4

S-au scurs aproape zece ani de când soţii Dursley s-au trezit cu nepotul lor în pragul casei, dar Aleea Boschetelor se schimbase prea puţin sau chiar deloc. Soarele răsărea tot din faţa aceleiaşi grădini ordonate şi lumina numărul 4 de pe intrarea principală a casei familiei Dursley. Se târa apoi spre sufrageria casei, care rămăsese neschimbată, ca pe vremea când domnul Dursley auzise acele ştiri îngrozitoare despre bufniţe şi alte ciudăţenii.Întins pe spate într-un lan de secară, cu mâinile sub cap, cu ochii aţintiţi spre albastrul cerului traversat de nori lungi – aşa ai vrea să treci hotarul acestei lumi atunci când vei descoperi pe faţa tristeţii de care te-ai îndrăgostit o urmă de bucurie.Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.Fulgii cădeau tot mai mari şi mai mari, până au ajuns cât nişte găini albe; au sărit deodată într-o parte, sania cea mare s-a oprit şi cel care o mâna s-a ridicat. Blana şi căciula erau de omăt; în faţa lui Karl stătea acum o cucoană înaltă şi mlădioasă, strălucitor de albă; era Crăiasa Zăpezii.Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.