N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.


n-mai-putut-exista-două-suflete-atât-de-sincere-nici-gusturi-atât-de-asemănătoare-nici-sentimente-atât-de-unison-nici-priviri-atât-de
jane austennaumaipututexistadouăsufleteatâtdesincerenicigusturiasemănătoaresentimenteunisonpriviriîndrăgostitecaalelorŞiacumerauniştestrăininurăustrăinipentrunuseputeaucunoaşteeraînstrăinareeternăcândvorbeaîiauzeaaceeaşivoceşiidesluşeaacelaşisufletmai pututputut existaexista douădouă sufletesuflete atâtatât dede sincerenici gusturigusturi atâtatât dede asemănătoarenici sentimentesentimente atâtatât dede lala unisonnici priviripriviri atâtatât dede îndrăgostiteîndrăgostite caca aleale lorŞi acumacum erauerau caca niştenişte străinimai răurău caca niştenişte străinipentru căcă nunu sese maimai puteauputeau cunoaşteera oo înstrăinareînstrăinare eternăcând vorbeaîi auzeaauzea aceeaşiaceeaşi vocedesluşea acelaşiacelaşi sufletmai putut existaputut exista douăexista două sufletedouă suflete atâtsuflete atât deatât de sincerenici gusturi atâtgusturi atât deatât de asemănătoarenici sentimente atâtsentimente atât deatât de lade la unisonnici priviri atâtpriviri atât deatât de îndrăgostitede îndrăgostite caîndrăgostite ca aleca ale lorŞi acum erauacum erau caerau ca nişteca nişte străinimai rău carău ca nişteca nişte străinipentru că nucă nu senu se maise mai puteaumai puteau cunoaşteera o înstrăinareo înstrăinare eternăîi auzea aceeaşiauzea aceeaşi vocedesluşea acelaşi suflet

Mulţi ani la rând mama mea era singurul meu cititor, scriam numai pentru ea. De atât are nevoie un scriitor, de un cititor. La început îmi corecta greşelile gramaticale, apoi, văzând că personajele mele erau fie foarte periculoase, sufereau mult şi făceau mult rău, fie foare bune, mi-a spus că lucrurile în viaţă nu sunt nici atât de bune, nici atât de rele.Cel mai mare ghinion al unui popor este atunci când mediocrii acestuia nu-s nici atât de deştepţi să facă lucrurile cum trebuie, şi nici atât de proşti să stea dracului în banca lor!Dacă n-ar exista iarna, atunci nici primăvara nu ar fi atât de plăcută; dacă din când în când n-am duce-o mai greu, atunci nici bunăstarea nu ar fi atât de apreciată.Ţi-a căzut mantia pe jos,veşmântul negru ce te-nvâluia în fum,te-nvârţi în jurul mesei anxios,ce vrei acum?Tuni, ţipi şi ceri tot ce ţi se cuvine,poftim, adună praful de pe jos,şi colea nişte firimituri de pâine,căci ai putut cândva să minţi frumos.Taci şi priveşti în ochii mei cu ură.Doare atât să-nsemni nimic?Demon temut, jalnică stârpitură,mă-nchinam măreţiei tale, acum te văd atât de mic.Aş fi omorât doar să te ştiu departe,acum poţi să putrezeşti în pat, pe canapea sau în salon,poţi să priveşti în mine, în tot şi în parte,Tu,nici fiu al Raiului, nici fiu al Iadului,Tu,nici înger, nici demon.De ce cred în Dumnezeu? Nu sunt nici atât de prost, dar nici atât de inteligent pentru asta, nu îndeplinesc nici una din condiţii.Vai, Experienţă! Nici un alt dascăl nu are chip atât de răvăşit şi de îngheţat ca al tău; nici unul nu poartă veşminte atât de negre ca ale tale, nuiaua nici unuia nu e atât de usturătoare ca a ta, nici unul nu-şi împinge discipolul cu mâini mai neîndurătoare şi cu mai multă străşnicie către îndatoririle lui şi nu-l sileşte mai autoritar şi fără putinţă de împotrivire să şi le îndeplinească. Numai şi numai datorită învăţăturilor tale poate izbuti vreodată un bărbat sau o femeie să-şi găsească potecă sigură prin sălbăticiile vieţii: fără ele – vai!!!- cum se mai împiedică şi cum se mai rătăcesc!!! Ce groaznice tărâmuri oprite încalcă, în ce râpe spăimântătătoare sunt azvârliţi!