Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse:


lupul-apăsă-pe-clanţă-deschise-uşa-se-repezi-glonţ-spre-patul-bunicii-şi-fără-să-scoată-o-vorbă-o-înghiţi-se-îmbrăcă-apoi-cu-hainele
fraţii grimmlupulapăsăpeclanţădeschiseuşaserepeziglonţsprepatulbuniciişifărăscoatăvorbăînghiţiseîmbrăcăapoicuhaineleeiîşipusecapscufiţaculcăînpatşitraseperdeleleÎnvremeaastascufiţaroşieculeseseatâteafloriabiamaiputeaducecumalergaeadecolopânăcolodeodatăamintibunicapornidegrabăcăscioaradinpădureŞinumicăîifumirareacândvăzuuşadataperetedeîndatăintrăodaiecuprinsenelinişteatotulpăreaatâtciudatîncâtspusevaidoamneceofiazimieaşafricădoaraltădatăsimţeambinebunicuţalupul apăsăapăsă pepe clanţădeschise uşase repezirepezi glonţglonţ sprespre patulpatul buniciibunicii şifără săsă scoatăscoată oo vorbăo înghiţise îmbrăcăîmbrăcă apoiapoi cucu hainelehainele eiîşi pusepuse pepe capcap scufiţase culcăculcă înîn patpat şişi trasetrase perdeleleÎn vremeavremea astascufiţa roşieroşie culeseseculesese atâteaatâtea florică abiaabia lele maimai puteaputea ducecum alergaalerga eaea dede colocolo pânăpână colodeodată îşiîşi amintiaminti dede bunicabunica şişi porniporni degrabădegrabă sprespre căscioaracăscioara dindin pădureŞi nunu micămică îiîi fufu mirareamirarea cândcând văzuvăzu uşauşa datadata dede peretede îndatăîndată cece intrăintră înîn odaieo cuprinsecuprinse nelinişteatotul ii sese păreapărea atâtatât dede ciudatîncât îşiîşi spusefi aziazi cucu mineaşa dede fricăcă doardoar altădatăaltădată mămă simţeamsimţeam atâtatât dede binebine lalupul apăsă peapăsă pe clanţăse repezi glonţrepezi glonţ spreglonţ spre patulspre patul buniciipatul bunicii şifără să scoatăsă scoată oscoată o vorbăse îmbrăcă apoiîmbrăcă apoi cuapoi cu hainelecu hainele eiîşi puse pepuse pe cappe cap scufiţase culcă înculcă în patîn pat şipat şi traseşi trase perdeleleÎn vremea astascufiţa roşie culeseseroşie culesese atâteaculesese atâtea florică abia leabia le maile mai puteamai putea ducecum alerga eaalerga ea deea de colode colo pânăcolo până colodeodată îşi amintiîşi aminti deaminti de bunicade bunica şibunica şi pornişi porni degrabăporni degrabă spredegrabă spre căscioaraspre căscioara dincăscioara din pădureŞi nu micănu mică îimică îi fuîi fu mirareafu mirarea cândmirarea când văzucând văzu uşavăzu uşa datauşa data dedata de peretede îndată ceîndată ce intrăce intră înintră în odaieo cuprinse nelinişteatotul i sei se părease părea atâtpărea atât deatât de ciudatîncât îşi spusefi azi cuazi cu mineaşa de fricăcă doar altădatădoar altădată măaltădată mă simţeammă simţeam atâtsimţeam atât deatât de binede bine la

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufiţa Roşie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.Scufiţa Roşie se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată...Fata împăratului cea mijlocie îşi alese şi ea un fecior de împărat, şi-l luă de bărbat. Veseliile ţinură ca şi la soră-sa cea mare; iară la sfârşitul veseliilor o petrecu şi pe dânsa împăratul până la hotarele împărăţiei sale. Fata cea mică a împăratului nu se duse, ci rămase acasă, prefăcându-se de astă dată că este bolnavă. Argatul grădinei, cum se văzu iară singur, vru să se veselească şi el ca toţi slujitorii curţei; însă, fiindcă el nu se putea veseli decât cu bidiviul său, îşi chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: ceru cu stelele, îşi lăsă părul pe spate, şi călcă toată grădina. Când băgă de seamă că iară fărâmase totul, se îmbrăcă cu hainele sale cele proaste, şi bocindu-se începu să dreagă ceea ce stricase. Ca şi de alt rând, grădinarul voind să-l cârpească, fu oprit de fata cea mai mică a împăratului, care ceruse flori, trimiţându-i şi doi pumni de bani, şi vorbă să nu se atingă de argat, nefiind el vinovat. Grădinarul se puse iară pe muncă şi dădu grădina gata în patru săptămâni.A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.