Faptul, observat de noi toţi, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu străluceşte în toate direcţiile.


faptul-observat-de-noi-toţi-că-noaptea-cerul-e-întunecat-e-foarte-important-de-aici-rezultă-că-universul-nu-poate-să-fi-existat-dintotdeauna
stephen hawkingfaptulobservatdenoitoţinoapteacerulîntunecatfoarteimportantdeaicirezultăuniversulnupoatefiexistatdintotdeaunaînstareaactualătrebuiesepetrecutcevacareaprinsstelelecuuntimpfiniturmăastfelîncâtluminaîndepărtateavutîncăajungănoiaceastaarputeaexplicastrăluceştetoatedirecţiileobservat dede noinoi toţică noapteanoaptea cerulcerul ee întunecate foartefoarte importantde aiciaici rezultărezultă căcă universuluniversul nunu poatepoate săsă fifi existatexistat dintotdeaunadintotdeauna înîn stareastarea actualătrebuie săsă sese fifi petrecutpetrecut cevaceva carecare săsă fifi aprinsaprins stelelestelele cucu unun timptimp finitfinit înîn urmăastfel încâtîncât luminalumina dede lala stelelestelele foartefoarte îndepărtateîndepărtate nuavut încăîncă timptimp săsă ajungăajungă lala noiaceasta arar puteaputea explicaexplica dede cece noapteanoaptea cerulcerul nunu străluceştestrăluceşte înîn toatetoate direcţiileobservat de noide noi toţică noaptea cerulnoaptea cerul ecerul e întunecate foarte importantde aici rezultăaici rezultă cărezultă că universulcă universul nuuniversul nu poatenu poate săpoate să fisă fi existatfi existat dintotdeaunaexistat dintotdeauna îndintotdeauna în stareaîn starea actualătrebuie să sesă se fise fi petrecutfi petrecut cevapetrecut ceva careceva care săcare să fisă fi aprinsfi aprins steleleaprins stelele custelele cu uncu un timpun timp finittimp finit înfinit în urmăastfel încât luminaîncât lumina delumina de lade la stelelela stelele foartestelele foarte îndepărtatefoarte îndepărtate nunu a avuta avut încăavut încă timpîncă timp sătimp să ajungăsă ajungă laajungă la noiaceasta ar puteaar putea explicaputea explica deexplica de cede ce noapteace noaptea cerulnoaptea cerul nucerul nu străluceştenu străluceşte înstrăluceşte în toateîn toate direcţiile

Cu toate că universul pare aproximativ la fel pretutindeni în spaţiu, cu siguranţă se schimbă în timp. Acest fapt a fost înţeles abia la începutul secolului XX. Până atunci se considera că universul e în esenţă constant în timp. El ar fi putut exista de un timp infinit, dar aceasta părea să conducă la concluzii absurde. Dacă stelele ar fi radiat de un timp infinit, ele ar fi încălzit universul până la temperatura lor. Chiar şi noaptea, întreg cerul ar străluci ca Soarele – în orice direcţie am privi, am întâlni fie o stea, fie un nor de praf, care ar fi devenit, prin încălzire, la fel de fierbinte ca stelele.Stelele mici pot rezista în starea de echilibru hidrostatic (în secvenţa principală) sute de miliarde de ani, dar cele mai mari rămân foarte puţin în această stare. Stelele gigante rămân timp de câteva milioane de ani.Trebuie să priveşti cerul, să asculţi vântul lin prin păduri, iar noaptea trebuie să admiri stelele şi luna. Acestea sunt micile lucruri pe care trebuie să le înveţi. Pentru a te simţi bine şi a fi liniştit, trebuie să regăseşti pacea pierdută şi speranţa care ne aşteaptă dincolo de poartă.Noi vom învăţa aici stelele după constelaţii. Din vremile cele mai îndepărtate, astronomii, pentru a se obişnui mai bine cu stelele, le-au grupat, dând fiecărei grupări câte un nume, astfel au zis: Ursa Mare, Orion, Leul, Fecioara, Gemenii etc. Cu ajutorul stelelor din fiecare grup alcătuiau ba forma unei tinere fete (Fecioara), ba trupul unui leu cu coamă, ba o ursă. Astfel, când vorbeau de o stea, spuneau de plidă: steaua din ochiul Taurului, sau stelele din brâul Orionului etc.S-a făcut târziu în suflet,îl strâng cu mâna de pe drummă gândesc că poate s-o fi prins ceva în el,în timp ce noi mergeam din om în om,întrebându-i ce mai fac cu viaţa.A nins aşa de frumoscă ne-au rămas paşii în zăpadă(să mai zică cineva că n-am existat!)în timp ce râdeam.Aici, pe unde-am ajuns,e foarte departe şi frig,şi-aş mai vrea să aud o datăpovestea aceeadespre noijucându-ne dincolo de deşerturi.Trebuie să găsim o speranţă care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi şi nu mai vedem nimic în viaţa aceasta decât durere şi dezamăgire, o speranţă care să facă exact acelaşi lucru când cerul e însorit.