Eul meu e ceva care trebuie preamărit: Eul meu e marele dispreţ faţă de oameni.


eul-meu-e-ceva-care-trebuie-preamărit-eul-meu-e-marele-dispreţ-faţă-de-oameni
friedrich nietzscheeulmeucevacaretrebuiepreamăritmareledispreţfaţădeoamenieul meumeu ee cevaceva carecare trebuietrebuie preamăriteul meumeu ee marelemarele dispreţdispreţ faţăfaţă dede oamenieul meu emeu e cevae ceva careceva care trebuiecare trebuie preamăriteul meu emeu e marelee marele dispreţmarele dispreţ faţădispreţ faţă defaţă de oamenieul meu e cevameu e ceva caree ceva care trebuieceva care trebuie preamăriteul meu e marelemeu e marele dispreţe marele dispreţ faţămarele dispreţ faţă dedispreţ faţă de oamenieul meu e ceva caremeu e ceva care trebuiee ceva care trebuie preamăriteul meu e marele dispreţmeu e marele dispreţ faţăe marele dispreţ faţă demarele dispreţ faţă de oameni

Trupul meu nu este eu, mintea mea nu este eu. Nu este eu nici conştiinţa mea. Eul, adevăratul meu Eul pe care eu îl cunosc nu ştie suficient pentru a şti că nu ştie suficient. Se crede un cristal luminos, când, de fapt, e în mare alcătuit din nuanţe gri... Eul care cred că sunt e doar ceea ce-mi spune eul despre mine, o foiţă fragilă care acoperă o imensă mare interioară.Dar cum s-ar putea să te uiţi la ceva, lăsându-ţi deoparte eul? Ai cui sunt ochii care privesc? De obicei se crede că eul e cineva care se iveşte în proprii ochi ca în pervazul unei ferestre, privind lumea ce se aşterne în întreaga ei vastitate aici în faţa lui.Niculae: Eu îmi caut eul meu!Dansul ucide eul şi când eul e ucis nu mai există nicio piedică să te uneşti cu Dumnezeu.Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.