E însă lucru ştiut că femeile se schimbă foarte uşor, nu numai aşa, din Crăciun până-n toamnă, ci până chiar şi din o clipă în alta.


e-însă-lucru-ştiut-că-femeile-se-schimbă-foarte-uşor-nu-numai-aşa-din-crăciun-până-n-toamnă-până-chiar-şi-din-o-clipă-în-alta
ioan slaviciînsălucruştiutfemeileseschimbăfoarteuşornunumaiaşadincrăciunpânăntoamnăpânăchiarşiclipăînaltae însăînsă lucrulucru ştiutştiut căcă femeilefemeile sese schimbăschimbă foartefoarte uşornu numainumai aşadin crăciunci pânăpână chiarchiar şişi dindin oo clipăclipă înîn altae însă lucruînsă lucru ştiutlucru ştiut căştiut că femeilecă femeile sefemeile se schimbăse schimbă foarteschimbă foarte uşornu numai aşaci până chiarpână chiar şichiar şi dinşi din odin o clipăo clipă înclipă în altae însă lucru ştiutînsă lucru ştiut călucru ştiut că femeileştiut că femeile secă femeile se schimbăfemeile se schimbă foartese schimbă foarte uşorci până chiar şipână chiar şi dinchiar şi din oşi din o clipădin o clipă îno clipă în altae însă lucru ştiut căînsă lucru ştiut că femeilelucru ştiut că femeile seştiut că femeile se schimbăcă femeile se schimbă foartefemeile se schimbă foarte uşorci până chiar şi dinpână chiar şi din ochiar şi din o clipăşi din o clipă îndin o clipă în alta

Era o după-amiază frumoasă de toamnă târzie; o zi dintre acelea în care nu-ţi vine să faci nimic, ci doar să stai tolănit într-un fotoliu din cele mai comode cu putinţă, să priveşti până departe în zare, peste pădurile ce-şi schimbă culorile în frunze, de la o zi la alta, de la o oră la alta, să asculţi freamătul liniştitor al aerului încărcat de adierile dirijate ale vântului dinspre nord, plin de parfumuri boreale; în sfârşit, să încerci să te sustragi măcar o clipă agitaţiei diurne, să-ţi relaxezi nervii, muşchii; era o zi rară, de poezie şi de visare...E o iluzie să crezi că vei ieşi din toamnă aşa cum ai intrat. Dacă primăvara ne creşte aripi care ne înalţă până la cer, făcând totul mai uşor de trecut, dacă explozia verii aşterne peste arsuri lumină şi culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe şi câte o bucată din palisada sufletului şi toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc şi te usucă.Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.Un fulger nu trăieştesingur, în lumina sa,decât o clipă, cât îi ţinedrumul din nor până-n copaculdorit, cu care se uneşte.Şi poezia este - aşa.Singură-n lumina saea ţine pe cât ţine:din nour până la copac,de la mine pân' la tine.Până vom scoate leul greu, propunPe cel de azi să-l facem mai elastic,Să îl întindem ca pe-un gumilastic, Din Anul Nou şi până la Crăciun.Spaniolii n-au ştiut niciodată prea bine ce-i cu ţara asta şi i-au zis Eldorado, iar un englez pe care îl chema Raleigh chiar a şi ajuns, acum vreo sută de ani, până pe aproape; dar cum suntem înconjuraţi de stânci şi de prăpăstii greu de trecut, am scăpat până azi de lăcomia naţiunilor Europei care sunt, nu ştiu de ce, foarte ahtiate după pietrele şi după tina pământului nostru, în aşa hal încât ar fi în stare să ne ucidă pe toţi.