Acum, când va sfârşi scrisoarea, va şti că mâinile care au scris-o nu vor mai rupe-o şi nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui, care îşi dă seamă de toate acestea, mâine nu va mai naşte nici un gând, ci va fi o grămăjoară de creieri morţi; năpădiţi de sânge închegat…


acum-când-va-sfârşi-scrisoarea-va-şti-că-mâinile-care-scris-o-nu-vor-mai-rupe-o-şi-nici-ochii-nu-vor-mai-vedea-o-pentru-că-mâine-pe-vremea
liviu rebreanuacumcândvasfârşiscrisoareaştimâinilecarescrisonuvormairupeoşiniciochiivedeaopentrumâinepevremeaaceastacorpulluifiîngropatînpământsauatârnaundevaiarmintealuiîşiseamădetoateacesteamâinenaşteungândgrămăjoarăcreierimorţinăpădiţisângeînchegat…când vava sfârşisfârşi scrisoareava ştişti căcă mâinilemâinile carecare aunu vorşi nicinici ochiiochii nunu vorpentru căcă mâinepe vremeavremea aceastacorpul luilui vava fifi îngropatîngropat înîn pământpământ sausau vava atârnaatârna undevaiar minteamintea luicare îşidă seamăseamă dede toatetoate acesteamâine nunu vava maimai naştenaşte nicinici unun gândci vava fifi oo grămăjoarăgrămăjoară dede creiericreieri morţinăpădiţi dede sângesânge închegat…când va sfârşiva sfârşi scrisoareava şti căşti că mâinilecă mâinile caremâinile care aunu vor maişi nici ochiinici ochii nuochii nu vornu vor maipentru că mâinepe vremea aceastacorpul lui valui va fiva fi îngropatfi îngropat înîngropat în pământîn pământ saupământ sau vasau va atârnava atârna undevaiar mintea luicare îşi dăîşi dă seamădă seamă deseamă de toatede toate acesteamâine nu vanu va maiva mai naştemai naşte nicinaşte nici unnici un gândci va fiva fi ofi o grămăjoarăo grămăjoară degrămăjoară de creieride creieri morţinăpădiţi de sângede sânge închegat…

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.Vremea pumnului şi a bodyguarzilor a trecut. O să călătoriţi, iar copiii francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.Nu fără lupte grele poţi rupe roadele din pomul cunoştinţei, şi îndărătul fiecărui adevăr la care ai ajuns laşi o iluzie pierdută. Este bine să nu cauţi înapoi, nici împrejur, ci, păşind înainte, să-ţi păstrezi încrederea că progresul adevărului trebuie să se facă şi că formula lui este aceasta: mulţi din cei ce astăzi sunt în rătăcire vor veni mâine pe calea adevărului, dar nici unul din cei ce au înţeles o dată adevărul nu se va mai întoarce la vechile erori. Numai în totalitate, se dovedeşte adevărul.Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii atunci...Nu încerca să îngropi durerea. Ea va invada pământul pe care calci; se va infiltra în apa pe care o bei şi îţi va otrăvi sângele. Rănile se închid, dar întotdeauna vor rămâne cicatrice mai mult sau mai puţin vizibile care te vor supăra când se va schimba vremea, muşcându-ţi carnea ca să îţi aminteşti că le ai şi de unde le ai. Şi amintirea durerii îţi va influenţa deciziile viitoare, te va împovăra cu frici inutile şi tristeţi jalnice, iar tu vei creşte ca o fiinţă sfârşită şi laşă. Ce rost are să încerci să fugi şi să laşi în urmă oraşul unde ai căzut? Chiar speri prosteşte că în alt loc cu climă mai blândă nu te vor mai durea cicatricele şi vei bea o apă mai curată? Vei vedea înălţându-se în jurul tău ruinele propriei vieţi, pentru că oriunde te-ai duce vei purta cu tine oraşul căderii. Nu există nici pământ nou, cu mare nouă. Viaţa pe care ai batjocorit-o, batjocorită rămâne oriunde te-ai duce.Ceea ce visez eu este încreştinarea rasei mele. Nu este vorba, pentru mine, de a agăţa suflete mai slabe sau fără apărare... Este vorba de a pregăti o Indie creştină, de a o pregăti nu prin diferite mijloace, ci fiind eu însumi printre premise; de a deschide o cale. Nu pentru a o deschide, ci intrând pe ea fără gând ascuns, pur şi simplu pentru că mă simt profund creştin şi profund hindus în acelaşi timp. Visez la o Indie creştină pentru că eu cred că numai astfel îşi va găsi India plenitudinea spirituală, hinduismul va fuziona cu creştinismul fără a pierde nici cea mai mică dintre valorile lui, contradicţiile lui se vor rezolva acolo, simbolurile lui vor ajunge la adevăr, şi poate chiar vor rămâne cu un caracter mai aprofundat.