A fost o vreme când eu am vrut să ne ţinem de mâini şi să zburăm peste lume, dar vremea aceea s-a dus, iar acum, numai plânsul tău se aude.


a-fost-o-vreme-când-am-vrut-să-ne-ţinem-de-mâini-şi-să-zburăm-peste-lume-dar-vremea-aceea-s-a-dus-iar-acum-numai-plânsul-tău-se-aude
any drăgoianufostvremecândamvrutneţinemdemâinişizburămpestelumedarvremeaaceeadusiaracumnumaiplânsultăuseaudefost oo vremevreme cândcând eueu amam vrutvrut săsă nene ţinemţinem dede mâinimâini şisă zburămzburăm pestepeste lumedar vremeavremea aceeaiar acumnumai plânsulplânsul tăutău sese audea fost ofost o vremeo vreme cândvreme când eucând eu ameu am vrutam vrut săvrut să nesă ne ţinemne ţinem deţinem de mâinide mâini şimâini şi săşi să zburămsă zburăm pestezburăm peste lumedar vremea aceeanumai plânsul tăuplânsul tău setău se audea fost o vremefost o vreme cândo vreme când euvreme când eu amcând eu am vruteu am vrut săam vrut să nevrut să ne ţinemsă ne ţinem dene ţinem de mâiniţinem de mâini şide mâini şi sămâini şi să zburămşi să zburăm pestesă zburăm peste lumenumai plânsul tău seplânsul tău se audea fost o vreme cândfost o vreme când euo vreme când eu amvreme când eu am vrutcând eu am vrut săeu am vrut să neam vrut să ne ţinemvrut să ne ţinem desă ne ţinem de mâinine ţinem de mâini şiţinem de mâini şi săde mâini şi să zburămmâini şi să zburăm pesteşi să zburăm peste lumenumai plânsul tău se aude

Se aude, se aude, se aude Din adânc, din veci, din mereuMurmurul, sângele, gândulPoporului meu.Şi dau mărturii poemeleOprite pe margini de hăuCă dac-am lovit vreodatăA fost doar în numele tău.În numele tău cuvântămLa judecata popoarelorŞi n-am asfinţit niciodatăDe-o fi după voia izvoarelor.Peste semeţele piscuri,Peste câmpiile mute,Gândul poporului meu,Se aude, se aude, se aude.Tot ce s-a spus a fost adevărat:Am ruinat banca tatei cu împrumuturileŞi cu speculaţiile mele pe piaţa cerealelor; dar mai există un adevăr,Am cumpărat şi pentru el,Care nu putea investi în nume propriuDin pricina legăturilor pe care le avea cu biserica.În timp ce George Reece zăcea în puşcărie,Eu umblam după femeiŞi mă ţineam de beţii prin New York.Acum, când nu ai ceva definit de urmărit în viaţă,Vinul şi femeile pot deveni un pericol de moarte.Dar, iată, de acum capul tău este sur şi stă aplecatPeste o masă acoperită de resturi de ţigăriŞi de pahare goale care degajă un miros acru şi neplăcut,Şi se aude un zgomot, şi tu crezi că este cunoscuta pocniturăFacută de dopurile extrase din gâtul sticlelor,La vremea când afară se aude cântec de cocoşi –Şi tu ridici capul, şi lângă tine stă TâlharulCare a aşteptat până când capul tău a albitIar bătăile inimii au slăbit, ca să-ţi spună:Vremea-nalţă şi râdică,Vremea face, vremea strică,Vremea suie şi coboară,Vremea surpă şi doboară,Vremea schimbă şi preface,Şi războaiele şi pace,Vremea toate răzvrăteşte,Schimbă şi schimonoseşte,Vremea pe vericine-nvaţă,Vremea dascăl şi povaţă,Vremea din linişte bună,Face vânturi şi furtună,Vremea iar după furtună,Face şi linişte bună,Vremea bucură,-ntristează,Suie-n tron şi destronează,Vremea-nalţă, vremea creşte,Vremea iarăşi micşoreşte,Toate sunt de vreme-aduse,Toate la vreme supuse.Nu trebuie să ne înşelăm. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru creştinism. Cum n-a fost nici cea care pleacă. Ci, ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de încercare. O vreme în care se vor număra oile de capre, însă nu se vor despărţi, cum nici grâul de neghină! S-a schimbat numai sensul ispitelor.M-am dus la New York. Am avut un vis. Am vrut să fiu un star. Nu cunoşteam pe nimeni. Am vrut să dansez. Am vrut să cânt. Am vrut să fac toate astea. Am vrut să îi fac pe oameni fericiţi. Am vrut să fiu faimoasă. Am vrut ca toată lumea să mă iubească. Am vrut să fiu un star. Am muncit din greu, iar visul meu a devenit realitate.Iar când Lia ieşea din colibă, curtea era plină de flori răsărite pe urmele paşilor ei, care toate se clătinau plecându-se spre dânsa, dar îi ziceau întristate: