Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.


Ţăranul-mergea-pe-lângă-boi-şi-i-tot-îndemna-să-meargă-mai-iute-ca-s-ajungă-degrabă-acasă-şi-să-ieie-pelea-vulpii-Însă-cum-pornit
ion creangăŢăranulmergeapelângăboişiitotîndemnameargămaiiutecasajungădegrabăacasăşiieiepeleavulpiiÎnsăcumpornitboiivulpeaînceputcupicioareleîmpingepeşteledinjosmânacarulscârţâiacădeadupăhoaţadevulpearuncatmulţimepeştedrumbineşorsareeaşimaregrabăîncepestrângedrumstrânsgrămadăîliaducebizuniamâncareierafoametocmaicândîncepuseiacavinedânsaursulŢăranul mergeamergea pepe lângălângă boitot îndemnaîndemna săsă meargămeargă maimai iutedegrabă acasăacasă şisă ieieieie peleapelea vulpiicum auau pornitpornit boiişi începutînceput cucu picioareleîmpinge peştelepeştele dindin carcar josŢăranul mânacarul scârţâiaşi peştelepeştele dindin carcar cădeadupă cece hoaţahoaţa dede vulpearuncat oo mulţimemulţime dede peştepeşte pepe drumbine şorsare şişi eaea dindin carcu maremare grabăstrânge peştelepeştele dede pepe drumdupă cestrâns grămadăîl iaîl duceduce lala bizuniabizunia saşi începemai eraera foametocmai cândcând începuseiaca vinevine lala dânsadânsa ursulŢăranul mergea pemergea pe lângăpe lângă boitot îndemna săîndemna să meargăsă meargă maimeargă mai iutedegrabă acasă şiacasă şi săşi să ieiesă ieie peleaieie pelea vulpiicum au pornitau pornit boiivulpea a şia şi începutşi început cuînceput cu picioarelepicioarele a împingea împinge peşteleîmpinge peştele dinpeştele din cardin car josşi peştele dinpeştele din cardin car cădeadupă ce hoaţace hoaţa dehoaţa de vulpevulpe a aruncata aruncat oaruncat o mulţimeo mulţime demulţime de peştede peşte pepeşte pe drumsare şi eaşi ea dinea din cardin car şicu mare grabăîncepe a strângea strânge peştelestrânge peştele depeştele de pede pe drumîl duce laduce la bizuniala bizunia sabizunia sa şisa şi începeîncepe a mâncamai era foametocmai când începuseîncepuse a mâncaiaca vine lavine la dânsala dânsa ursul

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui.Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de lemne. Şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a cetluit bine, şi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce şi el ceva. Şi după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând-o boţ, a zis: Azi, ţăranul de la noiNu mai are car cu boi,Dar, în frunte cu primarul,Satul are boi cu carul!Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: