Citate Umbra Mea Ar

Citate Umbra Mea Ar: Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.Luna nu ştie cum să bea,Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee. -Li Bo


Citate Umbra Mea Ar: Umbra mea şi absenţa mea, singurele lucruri care îmi aparţin, vorbesc despre mine fără să mă numească. -Eise Osman


umbra-mea-şi-absenţa-mea-singurele-lucruri-care-îmi-aparţin-vorbesc-despre-fără-să-mă-numească
Citate Umbra Mea Ar: umbra mea s-a întâlnit cu umbra tala marginea mirării s-au privit în ochicu lăcomie de parcă ar fi vrut să se mănânce una pe alta şi chiar începusesă se devoreze ca proastele şi cine ştielumea ar fi asistat la un festin sinistrudacă un nor blond cu desagii plini de ploaieîn spate n-ar fi trecut grăbit pe deasupra lor... -Girel Barbu


Citate Umbra Mea Ar: În ochii tăiIubirea mea are reflexe arămiiIubirea mea este tomnaticăSe va desprinde oareCa o frunzăPentru a cădeaÎn umbra trunchiuluiAsteptând amortirea rece? -Marieta Măglaş


În-ochii-tăiiubirea-mea-are-reflexe-arămiiiubirea-mea-este-tomnaticăse-va-desprinde-oareca-o-frunzăpentru-a-cădeaÎn-umbra-trunchiuluiasteptând
Citate Umbra Mea Ar: Scantei de lumina genelor punSi-n voal de dragoste-mi adunIubirea ca un dor de steaZeita mea.Din umbra gandului cazutPetale de cristal pierdutIubirea ca un bob de neaZeita mea. -Marilena Mihai


scantei-de-lumina-genelor-punsi-n-voal-de-dragoste-mi-aduniubirea-ca-un-dor-de-steazeita-meadin-umbra-gandului-cazutpetale-de-cristal-pierdutiubirea
Citate Umbra Mea Ar: Îşi poartă soarele corabia peste ziŞi luna-şi poartă corabia peste noapte,Îţi porţi corabia peste umbra meaŞi umbra mea se leagănă spre moarte. -Victor Rechiţian


Îşi-poartă-soarele-corabia-peste-ziŞi-luna-şi-poartă-corabia-peste-noapteÎţi-porţi-corabia-peste-umbra-meaŞi-umbra-mea-se-leagănă-spre
Citate Umbra Mea Ar: umbra se desprinde de mineîn fiecare searăşi devine pasăre neagrăcuvânt de cercetat întunericuldar se întoarcela streaşina trupului meuîn fiecare dimineaţăacolo unde i-a rămas cuibulîntr-o zi, în cuibul eia apărut o umbră micuţăcare avea un dulce piuit de viaţăiar umbra mea o hrăneaîntr-o îmbrăţişarecu mici porţii de întunerichrană pentru o nouăpasăre neagră -Ionuţ Caragea


Citate Umbra Mea Ar: Sunt doar un calator in timp,Cu maini subtiri, cu fruntea grea,Ce monocroma-i lumea mea,De parasit e in rastimp. Sub pres eu umbra mi-o ascund,Ca nu cumva, pe negandite,Sa se rascoale, sa palpite,Sa-mi traga chiar un sut in fund. Privesc la cana-i de cafea,Ce-adasta langa a mea masa,Si-ntind priviri spre bolta grasa,Pe unde-i oare steaua mea? -Andrei Ghita


Citate Umbra Mea Ar: Uneori mi se pare că umbra mea sunt chiar eu... -Karl May


uneori-mi-se-pare-că-umbra-mea-sunt-chiar
Citate Umbra Mea Ar: Apus de soare Umbra plopului – În vârf pălăria mea. -Constantin Păun


apus-de-soare-umbra-plopului-În-vârf-pălăria-mea
Citate Umbra Mea Ar: Ce mi-ai adormit voinice,la umbra paltinilor, în ţinutul ielelor,locul sânzienelor?Zână, tu nu-mi face rău!Mie-mi place dansul tău!Ochişorii-ţi de turcoazmă vor scoatedin necaz!Învoieşte-te,de-ai vrea Zâna mea,frumoasa mea, să stau în privirea taca să-ţi pot cânta doina! -Ioana Voicilă Dobre


Citate Umbra Mea Ar: Christine Daae: În momentul acela eram şi eu, şi umbra în faţa altarului şi razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors şi, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuşi şi, în faţa acestei apariţii de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi şi nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuţa mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant. -Gaston Leroux


Citate Umbra Mea Ar: Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,Strada curgea invadată de flori şi de vară,Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.Auzeam cum sunt striviţi de trecători trandafirii tăiaţi de pe bulevarde, înainte de a fi puşi în coşurile grădinarilor.Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaş prăbuşit pe strada unde primarul hotărâse că oamenii sunt mai importanţi decât visele vegetale.Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,


Citate Umbra Mea Ar: Epitaf: Într-una din zile, adormisem la umbra mea; uitasem să mă mai trezesc. -Cornel Stelian Popa


epitaf-Într-una-din-zile-adormisem-umbra-mea-uitasem-să-mă-mai-trezesc
Citate Umbra Mea Ar: Mărturisesc fără sfialăCă-mi place umbra răcoroasă,Misterul, vraja-i anxioasă,Dar nu şi... umbra de-ndoială! -Constantin Monea


mărturisesc-fără-sfialăcă-mi-place-umbra-răcoroasămisterul-vraja-i-anxioasădar-nu-şi-umbra-de-ndoială
Citate Umbra Mea Ar: Umbra. Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte. -Lucian Blaga


umbra-umbra-este-o-punte-pe-care-lumina-ne-o-dăruieşte-ca-să-trecem-cândva-peste-ea-în-ultima-noapte
Citate Umbra Mea Ar: Am măsurat cerurile, acum măsor umbra Pământului. Inteligenţa este cerească, aici nu se oglindeşte decât umbra corpurilor. -Johannes Kepler


am-măsurat-cerurile-acum-măsor-umbra-pământului-inteligenţa-este-cerească-aici-nu-se-oglindeşte-decât-umbra-corpurilor
Citate Umbra Mea Ar: Ceea ce mă interesează în activitatea mea, este adevărul trăit, este fiinţa autentică. Ceea ce nu vrea să însemne că trebuie să ajungem la crimă dacă simţim în noi o agresiune. Dar trebuie să acceptăm umbra. A accepta umbra nu înseamnă că trebuie să o trăim. A fi autentic înseamnă a accepta să vedem că suntem ceea ce suntem şi nu ceea ce ne imaginăm că suntem privindu-ne personajul într-o oglindă. -K.G. Durckheim