Citate Religie

Citate Religie: Pe Drumul Crucii, Iisus a fost oprit în douăsprezece puncte de control. -Vlado Simenc


pe-drumul-crucii-iisus-a-fost-oprit-în-douăsprezece-puncte-de-control
Citate Religie: Invazia intelectualilor de duzină în politică este un fenomen inevitabil atunci când adevăraţii intelectuali preferă să stea în turnul lor de fildeş, aşteptând să se înmoaie vremea. Să nu mai învinuim, domnilor intelectuali, mulţimea care nu ne înţelege şi nu ne aplaudă. Ea este la fel ca cea de acum două mii de ani care, între Mântuitorul Iisus şi tâlharul Baraba, l-a ales pe cel din urmă. Mulţimea se mai poate reabilita, chiar şi peste milenii, dar personalitatea – niciodată. Lui Iuda nu-i mai ia nimeni stigmatul de trădător. -Sergiu Burcă


Citate Religie: Iisus nu i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, deoarece a conside­rat condiţia lor ca fiind imperfectă. El i-a vindecat pe cei pe care i-a vin­decat, pentru că a văzut că acele suflete aveau nevoie de vindecare ca parte a evoluţiei lor. El a văzut perfecţiunea procesului de evoluţie. El a recunoscut şi a înţeles intenţia sufletului. Dacă Iisus ar fi simţit că tot ceea ce înseamnă boală fizică sau mentală reprezintă imperfecţiunea, n-ar fi fost mai simplu să vindece pe toată lumea de pe planetă dintr-o dată? -Neale Donald Walsch


Citate Religie: Dacă vrei să rămâi liber, nu-ţi pune nădejdea în om, ci doar în Dumnezeu; nu în religii, nu în dogme, nu în partide, nu în secte, ci în acel punct mic din inima ta, unde Cerul se uneşte cu Pământul. Iisus ne-a adus Bunavestire! -Oreste Teodorescu


Citate Religie: Iisus Hristos: Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. -Sfântul Luca


iisus-hristos-nu-este-ucenic-mai-presus-decât-învăţătorul-său-dar-orice-ucenic-ăvârşit-va-fi-ca-învăţătorul-său
Citate Religie: Religia întemeiată pe Iisus se bazează pe


religia-întemeiată-pe-iisus-se-bazează-pe-iubirea-aproapelui-adică-tot-un-fel-de-iluzie-cea-propusă-de-don-quijote-se-bazează-pe-încrederea
Citate Religie: Iisus Hristos: Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. -Sfântul Luca


iisus-hristos-luaţi-seama-deci-cum-auziţi-celui-are-i-se-va-da-iar-de-cel-nu-are-şi-i-se-pare-că-are-se-va-lua-de-el
Citate Religie: Te-nşeli de crezi că fi-vei izbăvitDe ce-au scris scris cei pe care îi implori.Nu eşti ceilalţi şi-acum te trec fioriÎn centrul labirintului urzitDe paşii tăi. Iisus cel răstignitPe lemnul crucii nu te mântuieşte,Şi nici Siddharta, care îşi primeşteÎntr-o grădină moartea,-n asfinţit.Tot pulbere e şi cuvântul scrisDe mâna ta ori verbul pronunţatDe gura ta. E neînduplecatDestinul tău de beznă şi abis.Substanţa ta e timpul. N-ai scăpare,Prins în şirag de clipe solitare. -Jorge Luis Borges


Citate Religie: Iisus Hristos: Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi. -Sfântul Luca


Citate Religie: Nu mai am nimic de-a face cu America. Nu m-aş mai întoarce acolo, nici dacă Iisus Hristos ar fi preşedinte. -Charlie Chaplin


nu-mai-am-nimic-de-a-face-cu-america-nu-m-aş-mai-întoarce-acolo-nici-dacă-iisus-hristos-ar-fi-preşedinte
Citate Religie: Cei care mor cu Iisus în viaţa lor, trăiesc o viaţă grandioasă, împlinită şi nobilă, prin cedarea către El a grijilor, schimbării personale, chinurilor şi a luptei zilnice. -Alexander MacLaren


cei-care-mor-cu-iisus-în-viaţa-lor-trăiesc-o-viaţă-grandioasă-împlinită-şi-nobilă-prin-cedarea-către-el-a-grijilor-schimbării-personale
Citate Religie: Trenul spre Rai? Câţi l-au pierdut neîndrăznind să-l ia, nevenindu-le să creadă că biletul le-a fost plătit de Iisus Hristos! -Gavriil Stiharul


trenul-spre-rai-câţi-l-pierdut-neîndrăznind-să-l-ia-nevenindu-să-creadă-că-biletul-a-fost-plătit-de-iisus-hristos
Citate Religie: Urmând tehnica expusă în Biblie, va trebui să eliminaţi complet orice gând în legătură cu condiţiile, circumstanţele sau ceea ce ar putea să împiedice realizarea dorinţei. Introduceţi în subconştient o sămânţă (o idee) care, dacă nu o deranjaţi, fără îndoială că va încolţi şi va avea roade în lumea exterioară. Prima condiţie asupra căreia a insistat Iisus este credinţa. De nenumărate ori aţi citit în Biblie:


Citate Religie: Ştiam şi până la Iisus Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemuritori cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut - ştiau acestea şi dacii lui Zalmoxis, de pe meleagurile noastre - dar cu venirea lui Iisus Hristos, ca Om între oameni, în istorie, se repară structural firea omenească. -Arsenie Boca


Citate Religie: Faptul că Iisus din Nazaret a murit pe cruce este un eveniment istoric; faptul că Cel care a murit astfel era Fiul lui Dumnezeu este subiectul unei revelaţii. -Robert Anderson


faptul-că-iisus-din-nazaret-a-murit-pe-cruce-este-un-eveniment-istoric-faptul-că-cel-care-a-murit-astfel-era-fiul-lui-dumnezeu-este-subiectul-unei
Citate Religie: Iisus Hristos: Aţi auzit că s-a zis:


Citate Religie: Raiul? Totdeauna ai avut dreptul să intri aici. Pentru ca Iisus Hristos ţi l-a obţinut. O poartă a fost deshisă numai pentru tine. Ai ştiut-o tot timpul. Acum este închisă fiindcă e târziu. Ai înaite veşnicia să-l regreţi. -Gavriil Stiharul


Citate Religie: Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur. -Sfântul Luca al Crimeei